Pasiune, dorinta sau iubire?

   Am incercat sa caut un motiv pentru care eu iubesc viata, frumosul, oamenii, lucrurile marunte. Am vrut sa-mi dau seama de ce iubesc eu in asa fel incat uneori simt iubirea fizic, in mod dureros chiar. 

   De ce iti trebuie un motiv ca sa iubesti? Cand iubesti, nu iti mai pui atatea intrebari, nu mai cauti atatea raspunsuri. Pur si simplu iubesti… Asa sa fie? Intrebata de unele persoane ce este dragostea, as putea da o definitie mai ampla decat cea din dictionar. Ma limitez la a spune ca dragostea este o stare psihica si fizica in care trupul si sufletul, fara frictiuni sau alte neajunsuri intre ele,colaboreaza in mod armonios,...sau ca,sunt perechea perfecta.

    Spiritul e impacat cu sine si trupul de asemeni. Amandoua isi sunt de ajuns lor insile. Dragostea adevarata vine poate o singura data in viata si seamana cu extazul. 

Ideal ar fi sa le avem pe amandoua pentru ca nu ne sunt suficiente una fara cealalta. Of...femeile astea! Asa ar spune multi,dar uneori,realitatea chiar depaseste granitele firescului,logicii si rationalitatii! Teoretic, le poti avea pe amandoua,si dorinta si pasiunea.

 Practic, la fel… Dar cati, intr-o viata de om, se bucura cu adevarat de asa ceva?

   Cred ca pasiunea este o sclipire de moment. Este atractia pe care o simtim fata de o persoana la un moment dat, este sinonimul sentimentului unamim denumit “dragoste la prima vedere”.

Relatiile ce se bazeaza doar pe atractia involuntara de cele mai multe ori esueaza pentru ca mizeaza doar pe intuitie si aparente si acestea, in unele cazuri, nu sunt tocmai cele corecte. Atunci cand descoperi ca persoana de langa tine nu este cea de la inceput, cand vezi de fapt cum este in realitate, cu defecte si calitati pe care nu credeai ca le are, lumea intreaga se rastoarna cu susul in jos. Este un risc pe care ti-l asumi. Poti fi dezamagita sau nu…

  Pe de alta parte, daca vorbim de dragoste in adevaratul inteles al cuvantului, timpul constituie in acest caz proba de foc. Nu iti dai seama dupa o saptamana, dupa o luna, dupa trei luni, daca este dragoste ceea ce simti. Abia dupa un timp, dupa ce cunosti mai bine persoana respectiva, o placi si dincolo de aspectul fizic.. Incepi sa o privesti cu alti ochi. Treci de faza iubirii-pasiune, in care asculti mai mult de instinctele sexuale, ajungi la un alt nivel al dragostei: dragostea platonica. 

   Iti plac anumite lucruri la acea persoana, iti place felul in care gandeste, adori anumite gesturi pe care le face, incepi sa-i vezi si sufletul. Incepi sa o admiri, sa o apreciezi, sa o respecti. Incepe sa-ti fie draga. Abia atunci cand te afli in acest stadiu, iti dai seama daca a fost doar o sclipire de moment sau daca are sanse sa se imbogateasca cu nuante ale unei iubiri mai profunde.

Inainte de a lamuri cat mai profund acest mister,ce cuprinde dorinta,dragostea si pasiunea ar trebui sa stiu sa fac diferenta intre iubire si atractia sexuala. Am ascultat diverse opinii,referitoare la acest aspect si...iata ca,nu-s doua raspunsuri la fel. Parerile sunt impartite. Pentru unii, actul sexual in sine isi are importanta sa intr-o relatie. Aceste persoane nu concep dragostea fara erotism, cel putin nu pana la varsta a treia… Pentru altii, romantici incurabili, sexul nu este neaparat inclus intr-o relatie de dragoste. Sexul e sex, dragostea e dragoste…Pasiunea e a trupului, dragostea se refera strict la suflet si la sentimente. Pentru o alta categorie (de acesta parte a baricadei ma aflu si eu), sexul este un aspect important al iubirii, dar nu neaparat decisiv. Atata timp cat iubesti sufletul celui de langa tine, ce este rau in a-i iubi si trupul?

   Dragostea este expresia unei nobile lepadari de sine si a celui mai desavarsit altruism. Nu in sensul unei depersonalizari totale, ci in ideea renuntarii la acel sambure de egoism pe care il avem in sange,inca de la nastere. Izvoarele dragostei nu tasnesc doar din nisipurile atractiei fizice, ci tasnesc si din apa vie a sufletului. Un lucru e cert: pasiunea nu e dragoste. 

   Pasiunea fara dragoste o intalnim la tot pasul. Dragostea, in schimb, e mai mult decat pasiune. Dragostea e si pasiune… Indiferent daca am sau nu dreptate, cu totii suntem poate de acord intr-o singura privinta: fericirea absoluta in dragoste este greu de obtinut. Este o stare pe care pe care eu nu am gasit-o niciodata,...cel putin deocamdata. 

Nu mai caut,deoarece prin cautarea mea...am ignorat in nenumarate randuri,adevaratele lucruri care conteaza,si care conduc in mod sigur catre FERICIRE.Noi alergam dupa fericire intima sau fericire sufleteasca, de ce sa nu le imbinam pe amandoua si sa putem avea un intreg,... aproape de Fericirea Absoluta? Deoarece nu stim sa facem diferenta, acesta este adevarul, crudul adevar,care ne impiedica sa vedem realitatea, suntem confuzi si cand traim pasiune, credem ca-i dragoste,cand traim dorinta, spunem ca-i iubire, si cand e dragoste suntem deja prea euforici, pentru a o mai deosebi de celelalte!

Ce ne impiedica sa iubim, sa simtim cu adevarat?

   Sa iubesti NU inseamna doar “a avea emotii”. A iubi inseamna a fi bland cu altul si a fi bland cu tine insuti , a fi tolerant si ingaduitor a fi ferm, dar nu rau, a fi corect si cinstit cu tine dar si cu altul, dar nu a judeca, ci a ierta pentru ca tot ce este gresit este cauzat de suferinta si ca urmare, totul poate fi iertat atat la tine cat si la altul, a nu repeta comportamentele care creeaza suferinta altui om sau tie insuti ,a-l incuraja pe celalalt, a-l sprijini si a-l ajuta sa se simta mai bine, sa rada, sa fie vesel si sa paseasca in viata cu incredere si speranta.

   Cand invatam sa vorbim, noi invatam sa le dam o denumire lucrurilor din jur, sa stim ca un lucru este bun sau alt lucru este rau, sa stim ca, daca punem mana la priza, riscam sa ne alegem cu suferinta si daca cineva se comporta mai rece cu noi invatam ca aceasta persoana nu ne iubeste.

Felul in care interiorizam informatia despre lume si viata isi pune amprenta asupra comportamentului, a afectivitatii, a vietii noastre. Fiecare om interiorizeaza conceptia despre lume in stilul sau si constatam astfel ca, ceea ce este bun pentru unul este rau pentru altul. Ceea ce este frumos pentru unul este urat pentru altul. Conceptul de perfectiune nu incape in sfera exprimarii omenesti din simplul motiv ca el este generat de felul in care am interiorizat valorile vietii si ale lumii.

 Cand ii cerem altui om sa fie perfect, noi cerem sa fie perfect din punct de vedere al valorilor pe care noi le-am interiorizat, dar el poate a interiorizat cu totul diferit valorile omenesti. Ne luptam cu programele celor pe care vrem sa-i schimbam, afisand noi insine un program, care nu este decit subiectiv si care ne duce, in mod evident, la suferinta mentala, emotionala, la incapacitatea de a ne exprima iubirea fata de cei din jur, la sentimente profunde de vinovatie si autovictimizare.