Optimismul si negativismul!

OPTIMISMUL...

Viata trebuie luata in serios dar nu trebuie privita ca o drama dar nici ca un poem. Trebuie sa privim lucrurile la justa lor importanta: sa nu luam in serios pe cele care n-au importanta si nici sa ne batem capul pentru cele care nu merita.

Si sa ne concentram asupra lucrurilor bune si frumoase pe care le avem in viata si nu asupra celor negative.

Se intampla ca pe parcursul vietii sa traversam perioade dificile care ne fac sa vedem viata nu chiar in culorile cele mai deschise. Atunci suntem tentati sa ne lasam prada gandurilor pesimiste. Si asta nu e bine deloc . Fiindca nu stiu cum si de ce, raul se propaga mai repede decat binele. Imediat ce gandurile rele apar, ar trebui oprite.Fiindca odata instalate, se inmultesc, isi fac loc, se atrag unele pe altele si este foarte greu sa le inlaturi. 

Cand nu te nasti cu o natura optimista sau o natura care este jumatate optimista, jumatate pesimista, care nici asa nu e bine se pare, poti sa o dobandesti. Sa iei modele. Fiindca optimismul este molipsitor. De cate ori nu am stat in preajma unei persoane optimiste si ne-am incarcat de energie, ne-am simtit foarte bine? Si am copiat aproape fara sa vrem comportamentul ei, cel putin cand inca eram sub influenta ei? Si de fiecare data cand ceva nu mergea bine in viata noastra, mergeam spre persoana optimista sa ne incurajeze, sa ne incarce s.a.m.d.?

Cand ne gandim la optimism, ne gandim ca la un mod de a gandi- de a vedea partea buna a lucrurilor. Care nu este complet daca nu i se adauga actiunea. Fiindca fara actiune ar fi vorba doar de gandire pozitiva. Care gandire pozitiva absoluta, idealismul, este irealist in timp ce optimismul este realist. Idealismul este o tendinta de a neglija realitatea. Si atunci avem nevoie si de gandirea negativa intrucat ne protejeaza si ne permite sa ramanem realisti.

 Nu putem sa ne uitam numai la fata pozitiva a lucrurilor, ignorand partea negativa. Este fals. Si neconform cu realitatea.

Optimismul este alcatuit din realism si din speranta. In care exista prudenta si luciditate cu privire la obstacolele prin care are de trecut. Nu poti sa spui orbeste ca nu exista probleme, ca totul este foarte bine. Probleme vor fi intotdeauna dar ne putem adapta. Actionand, cu speranta ca lucrurile vor merge bine.

Si cu toate astea, cu totii am vazut persoane carora li se intamplasera lucruri foarte grave in viata, tragedii chiar, si care reuseau sa-si pastreze aceeasi privire optimista asupra vietii. Si ne-am intrebat cum pot? Pentru ca ei stiu ca optimismul nu tine de circumstante exterioare, de starea lumii, ci tine de interior, de capacitatea noastra de a percepe binele, de increderea in sine si de bucuria de a trai.

Bucuria de a trai nu se regaseste in realizarile marete, in posesiile materiale, ci este cea pe care o vedem in actele de toate zilele, in micile lucruri, in fericirile acelea prostesti de a te plimba pe strada aiurea, de a simti mirosurile pomilor infloriti sau a unei brutarii, de a te uita la un catel cum se joaca, la un copil, de a fii fizic langa oamenii pe care ii iubesti fara sa faci nimic special doar sa fii acolo.Sa avem constiinta permanenta a lucrurilor care ni se intampla. Pacat ca la scoala, prin atatea lucruri pe care le invatam, nu invatam unul fundamental. Cum sa ne bucuram de viata. Prin constientizarea prezentului. Care asa cum ma gandesc mereu, este singurul care ne apartine.

NEGATIVISMUL...

Negativismul poate lua multe forme, dar, cel mai adesea, este o manifestare a invidiei. Avem tendinta de a critica o idee numai pentru ca nu ne apartine. O persoana invidioasa are impresia ca este amenintata de realizarile celuilalt si, de aceea, simte nevoia sa scada valoarea acestor realizari, macar in parte.

Multi dintre cei care viseaza sa faca ceva curajos ori spectaculos se limiteaza la faza intentiilor, din cauza temerilor si a nesigurantei care ii macina. Desigur, nu vor recunoaste niciodata ca le este teama - aceste temeri sunt ascunse in inconstient. Insa iti vor arata de ce planurile tale nu sunt realizabile si, in planul constient, vor fi convinsi ca au fost de ajutor: daca ti-au aratat toate posibilele capcane, inseamna ca te-au convins sa fii mai rationala, sa renunti la nebunii?

Cum ne-am putea da seama, totusi, ca actiunile si cuvintele celui care ne da un sfat critic ar trebui traduse prin "nu sunt de acord, nu te pot sustine"?

Sa ne lasam condusi de sentimente si intuitie. In plus, comentariile de acest gen vin sub masca unei "preocupari" pentru persoana noastra: "Cred ca e de datoria mea sa iti spun" etc. In ciuda aparentelor pline de solicitudine, efectul e acelasi: iti vine sa renunti.

Dupa contactul cu o persoana negativista ai senzatia ca, intr-un mod foarte ciudat, ai fost intoxicata cu temeri si griji care nu sunt ale tale. Sfaturile negativiste ar trebui, oare, sa ne faca sa ne gandim mai serios la ce avem de gand? Sa nu cazi in aceasta capcana: te-ai gandit destul de serios - numai ca te-ai gandit la propriile temeri si riscuri, nu si la ale altora.

Mai bine gandeste-te ce motive ar putea avea acea persoana sa fie negativista si excesiv de critica fata de ideile tale.

O solutie ar fi de a incepe cautarea fericirii personale pentru a putea supravietui intr-o lume plina de probleme. Fiecare trebuie sa-si detecteze sursele de satisfactie ca sa le poata folosi si sa-si creeze lumea care ii corespunde.
 Acest optimism se hraneste cu ideea foarte simpla ca exista solutii la orice problema. 
Poate imperfecte.
 Dar exista.

Sufletul pereche...

Exista oare suflete pereche? 

Este adevarat ca pentru fiecare dintre noi exista undeva, in lumea aceasta, jumatatea? Este adevarat ca in orice clipa putem trece, fara sa ne dam seama, pe langa omul alaturi de care am putea imbatrani frumos, cel care ne poate implini astfel incat sa formam un intreg? Exista oare posesorul celeilalte jumatati? Oare sufletele pereche sunt identice sau sunt diferite, completandu-se pentru a forma un suflet perfect, un intreg?

E posibil sa nu-l intalnim din prima, e posibil sa nu-l intalnim niciodata sau e posibil sa fie chiar langa noi... Ai impresia ca il stii dintotdeauna, ca stii ce gandeste si simte, telepatia este foarte bine reprezentata, prietenia sau iubirea se leaga de la sine, comunicarea e usoara, placerea de a fi impreuna este maxima.

Exista un sentiment aparte care îti poate indica faptul ca fata de acest om ai o altfel de atractie decât pentru alte persoane. Nu e doar atractie fizica, sexuala, emotionala, ci relatia de acest tip trece dincolo de senzatiile trupesti sau psihice.

Exista câte un suflet pereche pentru fiecare dintre noi!

Atunci când întâlnesti un suflet pereche, esti capabil sa renunti la orice s-ar opune si sa învingi orice ti-ar sta în cale. Te cufunzi în inima si îl simti acolo. Tacerea capata mii de nuante. Îl poti simti de la distanta. Îl poti simti în toata complexitatea lui, ca si cum l-ai cunoaste de mii de ani. Este ca si cum nu mai astepti nimic de la celalalt, pentru ca ai deja totul. Simplul fapt ca stii ca exista îti este suficient.

Însa exista si suflete pereche care, nu pot fi împreuna niciodata, suflete sortite într-un fel tristetii si durerii neîmplinirii. Atunci îti spui: sufletul meu pereche e pierdut, îl voi regasi poate, cândva, într-o alta viata?!

Pasiune, dorinta sau iubire?

   Am incercat sa caut un motiv pentru care eu iubesc viata, frumosul, oamenii, lucrurile marunte. Am vrut sa-mi dau seama de ce iubesc eu in asa fel incat uneori simt iubirea fizic, in mod dureros chiar. 

   De ce iti trebuie un motiv ca sa iubesti? Cand iubesti, nu iti mai pui atatea intrebari, nu mai cauti atatea raspunsuri. Pur si simplu iubesti… Asa sa fie? Intrebata de unele persoane ce este dragostea, as putea da o definitie mai ampla decat cea din dictionar. Ma limitez la a spune ca dragostea este o stare psihica si fizica in care trupul si sufletul, fara frictiuni sau alte neajunsuri intre ele,colaboreaza in mod armonios,...sau ca,sunt perechea perfecta.

    Spiritul e impacat cu sine si trupul de asemeni. Amandoua isi sunt de ajuns lor insile. Dragostea adevarata vine poate o singura data in viata si seamana cu extazul. 

Ideal ar fi sa le avem pe amandoua pentru ca nu ne sunt suficiente una fara cealalta. Of...femeile astea! Asa ar spune multi,dar uneori,realitatea chiar depaseste granitele firescului,logicii si rationalitatii! Teoretic, le poti avea pe amandoua,si dorinta si pasiunea.

 Practic, la fel… Dar cati, intr-o viata de om, se bucura cu adevarat de asa ceva?

   Cred ca pasiunea este o sclipire de moment. Este atractia pe care o simtim fata de o persoana la un moment dat, este sinonimul sentimentului unamim denumit “dragoste la prima vedere”.

Relatiile ce se bazeaza doar pe atractia involuntara de cele mai multe ori esueaza pentru ca mizeaza doar pe intuitie si aparente si acestea, in unele cazuri, nu sunt tocmai cele corecte. Atunci cand descoperi ca persoana de langa tine nu este cea de la inceput, cand vezi de fapt cum este in realitate, cu defecte si calitati pe care nu credeai ca le are, lumea intreaga se rastoarna cu susul in jos. Este un risc pe care ti-l asumi. Poti fi dezamagita sau nu…

  Pe de alta parte, daca vorbim de dragoste in adevaratul inteles al cuvantului, timpul constituie in acest caz proba de foc. Nu iti dai seama dupa o saptamana, dupa o luna, dupa trei luni, daca este dragoste ceea ce simti. Abia dupa un timp, dupa ce cunosti mai bine persoana respectiva, o placi si dincolo de aspectul fizic.. Incepi sa o privesti cu alti ochi. Treci de faza iubirii-pasiune, in care asculti mai mult de instinctele sexuale, ajungi la un alt nivel al dragostei: dragostea platonica. 

   Iti plac anumite lucruri la acea persoana, iti place felul in care gandeste, adori anumite gesturi pe care le face, incepi sa-i vezi si sufletul. Incepi sa o admiri, sa o apreciezi, sa o respecti. Incepe sa-ti fie draga. Abia atunci cand te afli in acest stadiu, iti dai seama daca a fost doar o sclipire de moment sau daca are sanse sa se imbogateasca cu nuante ale unei iubiri mai profunde.

Inainte de a lamuri cat mai profund acest mister,ce cuprinde dorinta,dragostea si pasiunea ar trebui sa stiu sa fac diferenta intre iubire si atractia sexuala. Am ascultat diverse opinii,referitoare la acest aspect si...iata ca,nu-s doua raspunsuri la fel. Parerile sunt impartite. Pentru unii, actul sexual in sine isi are importanta sa intr-o relatie. Aceste persoane nu concep dragostea fara erotism, cel putin nu pana la varsta a treia… Pentru altii, romantici incurabili, sexul nu este neaparat inclus intr-o relatie de dragoste. Sexul e sex, dragostea e dragoste…Pasiunea e a trupului, dragostea se refera strict la suflet si la sentimente. Pentru o alta categorie (de acesta parte a baricadei ma aflu si eu), sexul este un aspect important al iubirii, dar nu neaparat decisiv. Atata timp cat iubesti sufletul celui de langa tine, ce este rau in a-i iubi si trupul?

   Dragostea este expresia unei nobile lepadari de sine si a celui mai desavarsit altruism. Nu in sensul unei depersonalizari totale, ci in ideea renuntarii la acel sambure de egoism pe care il avem in sange,inca de la nastere. Izvoarele dragostei nu tasnesc doar din nisipurile atractiei fizice, ci tasnesc si din apa vie a sufletului. Un lucru e cert: pasiunea nu e dragoste. 

   Pasiunea fara dragoste o intalnim la tot pasul. Dragostea, in schimb, e mai mult decat pasiune. Dragostea e si pasiune… Indiferent daca am sau nu dreptate, cu totii suntem poate de acord intr-o singura privinta: fericirea absoluta in dragoste este greu de obtinut. Este o stare pe care pe care eu nu am gasit-o niciodata,...cel putin deocamdata. 

Nu mai caut,deoarece prin cautarea mea...am ignorat in nenumarate randuri,adevaratele lucruri care conteaza,si care conduc in mod sigur catre FERICIRE.Noi alergam dupa fericire intima sau fericire sufleteasca, de ce sa nu le imbinam pe amandoua si sa putem avea un intreg,... aproape de Fericirea Absoluta? Deoarece nu stim sa facem diferenta, acesta este adevarul, crudul adevar,care ne impiedica sa vedem realitatea, suntem confuzi si cand traim pasiune, credem ca-i dragoste,cand traim dorinta, spunem ca-i iubire, si cand e dragoste suntem deja prea euforici, pentru a o mai deosebi de celelalte!

Ce ne impiedica sa iubim, sa simtim cu adevarat?

   Sa iubesti NU inseamna doar “a avea emotii”. A iubi inseamna a fi bland cu altul si a fi bland cu tine insuti , a fi tolerant si ingaduitor a fi ferm, dar nu rau, a fi corect si cinstit cu tine dar si cu altul, dar nu a judeca, ci a ierta pentru ca tot ce este gresit este cauzat de suferinta si ca urmare, totul poate fi iertat atat la tine cat si la altul, a nu repeta comportamentele care creeaza suferinta altui om sau tie insuti ,a-l incuraja pe celalalt, a-l sprijini si a-l ajuta sa se simta mai bine, sa rada, sa fie vesel si sa paseasca in viata cu incredere si speranta.

   Cand invatam sa vorbim, noi invatam sa le dam o denumire lucrurilor din jur, sa stim ca un lucru este bun sau alt lucru este rau, sa stim ca, daca punem mana la priza, riscam sa ne alegem cu suferinta si daca cineva se comporta mai rece cu noi invatam ca aceasta persoana nu ne iubeste.

Felul in care interiorizam informatia despre lume si viata isi pune amprenta asupra comportamentului, a afectivitatii, a vietii noastre. Fiecare om interiorizeaza conceptia despre lume in stilul sau si constatam astfel ca, ceea ce este bun pentru unul este rau pentru altul. Ceea ce este frumos pentru unul este urat pentru altul. Conceptul de perfectiune nu incape in sfera exprimarii omenesti din simplul motiv ca el este generat de felul in care am interiorizat valorile vietii si ale lumii.

 Cand ii cerem altui om sa fie perfect, noi cerem sa fie perfect din punct de vedere al valorilor pe care noi le-am interiorizat, dar el poate a interiorizat cu totul diferit valorile omenesti. Ne luptam cu programele celor pe care vrem sa-i schimbam, afisand noi insine un program, care nu este decit subiectiv si care ne duce, in mod evident, la suferinta mentala, emotionala, la incapacitatea de a ne exprima iubirea fata de cei din jur, la sentimente profunde de vinovatie si autovictimizare.

Dragoste la prima vedere...

Chiar si cei care nu credeau in dragostea la prima vedere isi recunosc infrangerea atunci cand sunt sagetati de Cupidon.Dragostea la prima vedere depaseste logica, ratiunea si nu poate fi controlata. Nu l-ai vazut niciodata, nici macar nu e "genul tau", dar este suficient un zambet sau o privire fugara pentru ca viata sa ti se schimbe.  Simti ca nu mai esti tu insati. Ai impresia ca il cunosti de-o viata, iar soarta v-a pus fata in fata in jocul dragostei. In fata acestei magii, cum ar putea un sceptic sa creada? Si totusi dragostea la prima vedere exista. Unii o pun pe seama hormonilor sau a campurilor bio-magnetice care ne invaluie pe fiecare. Altii cred ca este scris in stele sa ne indragostim subit si irevocabil de cineva. Sau poate ca, de fapt, nu este vorba decat de o atractie fizica? Este imposibil sa descifram mecanismul tainic prin care doi oameni, pana atunci necunoscuti unul altuia, se indragostesc intr-o clipita? O privire, un zambet, un gest. Te poti indragosti usor sau barbatul potrivit pentru tine trebuie sa te cucereasca dupa nenumarate intalniri si discutii? Cat dureaza de fapt dragostea la prima vedere? Chiar si cei mai reticenti, mai conservatori si rationali dintre noi nu pot opune rezistenta atunci cand vad pe cineva si nu-si mai pot dezlipi ochii.  Desi e posibil sa constientizezi ca nu e persoana ideala pentru tine, nu mai poti judeca logic. De asemenea, nu mai exista nici o bariera de netrecut, ba, mai mult, nici nu te mai intereseaza parerea celor din jur. La intrebarea "Ce inseamna dragostea la prima vedere?", multi nu stiu ce sa raspunda, iar altora le este foarte greu sa spuna exact, sa dea o definitie. Si totusi, am obtinut cateva raspunsuri, care mai de care mai interesante. In cazul barbatilor, cele mai multe raspunsuri au dat de inteles ca de fapt dragostea la prima vedere este o aventura. "O vezi si nu-ti poti lua ochii de la ea. Pur si simplu te hipnotizeaza si in acel moment nu te mai poti gandi decat la faptul ca vrei sa fii cu ea.  Altceva de fapt nici nu conteaza. Abia mai apoi iti pui intrebari daca puteti avea o relatie sau daca va fi ceva de durata." Cele mai multe fete vorbesc de fapt despre atractie fizica. Asa incat, probabil ca dragostea la prima vedere este in stransa legatura cu ceea ce astepti de la o relatie. Daca vrei sa te distrezi cu baiatul frumos care iti face ochi dulci, poti s-o faci fara regrete, dar sa nu astepti mai mult de atat.  E posibil ca atunci cand il vei cunoaste mai bine sa-ti dai seama ca nu va potriviti sau ca discutiile cu el te plictisesc sau enerveaza. Daca esti o fire conservatoare, rationala, care se implica foarte mult, nu te arunca in bratele lui, pentru ca poate fi destul de riscant. Este posibil sa mearga si sa fiti impreuna toata viata, dar nu exclude nici contrariul. Destul de usor ne putem indragosti la prima vedere. De o privire, de un zambet, de un gest, de un cuvant, de o conversatie formala de genul "Cobori la prima?" "Nu!". Mai greu este insa dupa ce ne indragostim. Ce ne facem atunci? Ne lasam dusi de val, nu ne gandim deloc la consecinte si riscam.  La final, daca e alba, va dura mult si vom fi fericiti, daca e neagra, asa ramane. Doar o nebunie pe care probabil ca nu o vom regreta niciodata. Este inocenta amestecata cu pasiune.  Este conlucrare a hormonilor, a inimii usoare si a mintii avide de necunoscut. Daca se termina nu lasa urme, doar amintiri placute si de obicei secrete. Cand nu se termina repede, poate face doi oameni fericiti pentru tot restul vietii.  Dar adevarul este ca doi oameni pot fi fericiti si indragostiti toata viata chair daca nu se indragostesc la prima vedere.

Prieteni sau iubiti?

Subiectul dragostei a fost examinat de filozofi, infrumusetat de poeti si inaltat de muzicieni de-a lungul secolelor. Dar suntem noi acum mult mai lamuriti decat am fost? Am priceput noi intr-adevar esenta a ceea ce inseamna sa iubesti? Dragostea este cea care ne face viata mai frumoasa, cea care ne imbunatateste starea de spirit. In continuare va prezentam cateva subiecte legate de iubire, viata de cuplu, prima iubire, etape prin care trebuie sa treaca orice relatie de dragoste.

Pot fi un baiat si o fata doar buni prieteni, fara implicatii sentimentale? Multi sunt de parere ca nu ai cum sa separiprietenia de sentimente. La intrebarea "Poti avea o relatie de prietenie care sa nu implice sentimente?"putem raspunde, ca intr-o relatie pot sa nu existe sentimente fata de celalalt dar aceea nu este o relatie de prietenie ci una de amicitie. 

Prietenia este cea mai importanta intr-o relatie. Si e bine sa invatam sa ne facem prieteni de sex opus inainte de a incepe o relatie: sa studiezi sa vezi care sunt particularitatile lor si apoi sa stii la ce sa te astepti, sau sa stii cand ai gasit ceea ce cautai. Nu cred ca exista casatorie fericita, daca cei doi parteneri nu sunt in primul rand prieteni de nadejde, ci doar iubiti.
 Dupa ce dragostea pasionala se stinge ramane prietenia.

In orice prietenie/amicitie/relatie cei doi sunt legati prin ceva. Acel ceva poate varia de la facutul temelor pentru elevi pana la parteneri de afacere, un grad de rudenie, etc. Exista un ceva pe nume "sexualitate". Sexualitatea si tot ce tine de ea (sentimente, trairi, etc.) se manifesta (sau asa ar trebui sa fie) doar intr-o relatie de casatorie sau in vederea casatoriei in mod exclusiv. Toate celelalte relatii implica orice altceva numai sexualitate nu. De amintit ca intre toate relatiile unei persoane exista o ierarhie bine stabilita. Daca oricare doua relatii sunt clar detasate atunci nu vor fi conflicte.

Un cuplu pentru a avea o relatie reusita trebuie sa conteze unul pe altul in momentele cheie, sa se asculte unul pe altul, sa se stimuleze unul pe altul, sa isi respecte promisiunile facute unul fata de altul. Sa isi mentina amandoi mediul intim de care au nevoie, fara a da buzna in viata celuilalt, pentru ca exact acest mediu personal ii face sa se simta liberi in casnicie.

 Daca vor fi buni prieteni, buni colaboratori, sprijin de nadejde la nevoie si mai ales daca isi vor intelege nevoia de spatiu, aceasta relatie poate merge departe, dar daca se vor lasa atrasi de o viata simpla, fara idealuri si supusa unui regim limitativ, relatia va muri fara indoiala.

Intr-un cuplu trebuie sa invete amandoi sa treaca cu vederea piedicile care ii tin in loc si sa urmareasca telul, nu modul de a ajunge acolo. Sa se sprijine reciproc tot timpul, sa invete lectia altruismului, uitand de dorintele personale pentru binele celuilalt. Trebuie sa-si respecte reciproc libertatea, spatiul, timpul liber, mediul de cunostinte, sa invete sa se descurce fiecare si independent, fara a se sufoca prea mult unul pe celalalt. 

Comunicarea -> intre esenta si absenta!

Succesul vietii in doi depinde de felul in care partenerul vibreaza si raspunde la emotiile celuilalt. Este clar ca nu putem vorbi de o comunicare comuna tuturor cuplurilor. Fiecare cuplu este diferit si comunica intr-un mod diferit. Pentru a va face insa o idee asupra tipului de cuplu pe care il reprezentati, iata o clasificare a principalelor tipuri de cupluri si a modului in care acestea stiu sa comunice.

'Cum se poate ameliora comunicarea dintre un barbat si o femeie care locuiesc impreuna?' 

Este riscant sa ne aventuram in gasirea de raspunsuri la acest tip de intrebari, deoarece putem sa cadem in capcana sabloanelor si a retetelor general-valabile. Un punct de reper nu iti spune unde trebuie sa mergi, ci iti indica o directie posibila si iti ofera cateva indicatii referitoare la ceea ce te-ar putea astepta pe traseul respectiv.

Nu dragostea tine doi oameni impreuna pe termen lung, ci respectul care exista intre ei; reciprocitatea posibila a schimburilor dintre ei si vitalitatea mesajelor pe care si le trimit unul celuilalt. Cu alte cuvinte, calitatea relatiei ofera unui cuplu suficienta consistenta pentru a infrunta diversele peripetii care sunt inerente unei vieti conjugale.

A trai in cuplu inseamna a accepta coabitarea a doua intimitati: intimitatea comuna si impartita, intimitatea personala si rezervata. 

''Exista lucruri pe care le voi imparti si le voi trai cu tine si altele pe care nu le voi imparti si nici trai cu tine'. 

Acest lucru ii permite fiecaruia sa aiba un spatiu unde nu va fi controlat de celalalt.

A ramane in cuplu inseamna si a risca intalnirea dintre doua fidelitati: fidelitatea fata de celalalt si fidelitatea fata de sine. Cand nu mai este posibil sa-ti fii fidel tie insuti (a-ti respecta angajamentele in armonie cu respectul de sine), se va naste un conflict intra-personal care nu va avea solutie pentru cel care va trai sentimentul ca nu se mai poate respecta ramanand in relatie.

Relatia de apropiere, de intimitate care caracterizeaza un cuplu va feca sa reinvie atat in unul cat si in celalalt - dar nu in acelasi moment - ranile trecutului sau (nedreptate, umilire, tradare, sentiment de neputinta sau de nonvaloare, abandon sau respingere). 

Va trebui atunci ca fiecare sa-si asume riscul de a purta aceasta povara, pentru ca nu putem fi terapeuti pentru partenerul nostru.

Intr-un cuplu, nu tacerea este de aur, ci comunicarea. Multe din problemele si conflictele unui cuplu s-ar evapora sau ar putea fi rezolvate pe cale amiabila daca emotiile ar putea fi tinute sub control. Sau daca cel putin ar putea cel putin sa fie impartasite si percepute in functie de intentionalitatea lor... 

La fel de importanta ca si comunicarea fizica sau cea cea vibrationala, comunicarea emotionala intr-un cuplu inseamna a indentifica si a constientiza emotiile proprii, inseamna a fi capabil sa le folosesti intr-un mod constructiv. Inseamna totodata sa fii capabil sa detectezi si sa raspunzi pozitiv la emotiile si trairile partenerului.

Comunicarea este excelenta atata timp cat nu provoaca dependenta

In cazul acestui tip de cuplu "aproape perfect", emotiile si sentimentele nu pun piedici in relatie, ci ajuta la consolidarea ei. In fiecare clipa petrecuta alaturi de partener, sunteti prezenti in totalitate si atenti la nevoile si la dorintele celuilalt. Poti trai alaturi de celalalt pana la adanci batraneti fara sa incerci sa o schimbi in vreun fel sau altul. 

Vibrati in acelasi ritm, va completati reciproc si fiecare dintre cei doi isi implineste potentialul prin persoana celuilalt. Gesturi de afectivitate si dovezi de tandrete, de iubire sau de intelegere sunt transmise ori de cate ori se simte nevoia acestora. 

Primesti aprobare si apreciere pentru tot ceea ce faci... Ce poate fi mai minunat decat atat? Atentie insa! In cazul unui astfel de cuplu, un potential semnal de alarma poate fi tras atunci cand din prea multa iubire se poate ajunge la dependenta. Daca nu se acorda o oarecare libertate reciproca, se poate ajunge in timp la o relatie care oboseste.

In conditiile in care comunicarea emotionala rezista in timp, dragostea nu se va pierde pe drum

In cuplul “de cursa lunga”, unul dintre parteneri este foarte afectuos si ii place sa-si manifeste emotiile intr-un mod spontan si direct, iar celalalt prefera fapte concrete in locul gesturilor dulci de iubire. Unul are tendinta de a sufoca, celalalt de a se simti sufocat. Atata timp insa cat invatati sa dansati pe ritmul aceluiasi dans, relatia voastra are sanse mari de supravietuire. 

Tu si partenerul tau puteti face multe impreuna pentru a va ajuta reciproc sa evoluati moral si spiritual daca va tineti departe de unele manifestari mai putin placute ale incompatibililatii. Daca puteti sa priviti dincolo de cuvintele nepotrivite si de reprosurile rostite, probabil ca o sa realizati ca acestea nu sunt decat semnale de solicitare a iubirii si a acceptarii.

Acolo unde afectivitate nu e, nimic nu e

Cuplul “glacial” se confrunta cu mari probleme de comunicare emotionala. Afectivitatea nu este inteleasa asa cum trebuie sau nu este impartasita atunci cand trebuie. Arta iubirii presupune si capacitatea de a stii cand sa rezonezi sau nu cu partenerul, iar acest lucru nu se poate intampla intr-un timp record. Pentru ca cei doi sa mearga pe acelasi drum, este nevoie de mult timp, iubire si rabdare. Cum s-ar putea ajunge altfel la o relatie reusita daca cei doi parteneri ai cuplui nu stiu sa-si manifeste afectiunea si sa simta trairile celuilalt nici chiar in clipele de maxima intensitate afectiva? 

In timp, cuplul “glacial” poate invata din propriile greseli, asigurandu-se insa ca acestea nu se vor mai repeta si in viitor. Invata sa-ti lasi partenerul sa faca ce vrea, sa-i acorzi libertate, sa-l lasi sa faca pe victima, sa-l lasi in starea de vinovatie sau autocompatimire in care se complace, dar si sa-l incurajezi, sa-l sustii, sa-i oferi afectiune atunci cand se simte pregatit sa le primeasca.

Dragostea nu este niciodata ceea ce pare a fi, dar comunicarea poate schimba radical situatia.

Visurile voastre de iubire nu sunt compatibile cu ceea ce aveti in prezent, ceea ce duce la existenta unui anumit sentiment de dezamagire si de deziluzie. La suprafata, fiecare dintre voi arata si simte diferit. Va iubiti, dar in sinea voastra va intrebati cum ar fi aratat viata alaturi de altcineva. Priviti-va insa mai atent!

 Poate ca din punct de vedere emotional nu reusiti intotdeauna sa fiti pe aceeasi lungime de unda, insa in ochi aveti aceeasi stralucire si acelasi zambet luminos. Si poate nici nu va dati seama, dar uneori intuiti nevoile si dorintele celuilalt mai bine decat pe cele proprii. Acordati-va sansele pe care le meritati si renuntati la gandurile care nu fac decat sa raneasca si sa separe. 

Gasiti impreuna un mod mai simplu si mai tandru de a fi aproape unul de celalalt!

O singura realitate este o iluzie

Comunicarea este asemenea functionarii unei orchestre fara dirijor, in care fiecare interactioneaza cu toti si toti interactioneaza intre ei, iar acest proces de interactiuni continue creeaza realitatea sociala, care este o realitate socio-comunicationala. 

Este o iluzie a crede ca exista o singura realitate: realitatea este de ordinul atribuirii de semnificatie, care este produsul interactiunilor umane si al comunicarii.

Niciun fel de activitate, de la banalele activitati ale rutinei cotidiene si pana la cele mai complexe activitati desfasurate la nivelul organizatiilor, societatilor sau culturilor, nu mai pot fi imaginate in afara procesului de comunicare.

Dar comunicarea a devenit, de asemenea, si unul dintre cuvintele „la moda“, ale vremurilor noastre, ce multiplica activitatile sau evenimentele pe care le reprezinta si care tinde sa-si largeasca aria de semnificatii tocmai datorita interesului de care se bucura. 
Comunicarea moderna pare a se adresa, din aceasta perspectiva, tuturor in special si nimanui in general.

Aparent paradoxal, in tot acest ocean de comunicare ce ne inconjoara, simtim mai peste tot absenta unei comunicari reale: aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru interlocutori deosebiti ca pregatire si experienta; starile emotionale, sentimentele si intentiile cu care interlocutorii participa la comunicare deformeaza mesajul; ideile preconcepute si rutina influenteaza receptivitatea; diferentele culturale par a fi, mai mult ca niciodata, obstacole de netrecut.

Doar invatand sa comunicam autentic si eficient avem sanse sa ne facem auziti si ascultati.