"...A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile!". ~Balzac~

02 septembrie, 2010

Nevoia de iubire,nevoia de mangaiere...


Inca din copilarie simtim instinctiv nevoia de a fi protejati, alinatati si iubiti.Un copil care se simte iubit de catre parinti va deveni un adult responsabil, capabil la randul lui sa ofere iubire copiilor sai. Nevoia de iubire nu se diminueaza pe masura ce devenim adulti. Nevoile afective tind sa se maturizeze o data cu noi.În fiecare zi, avem nevoie să întindem mâna şi să atingem pe cineva drag. 

Cu toţii, indiferent că suntem tineri sau bătrâni, singuri sau într-un cuplu, avem nevoie de atingere, căci în multe cazuri, gesturile, prin încărcătura lor, transmit mult mai mult decât cuvintele. Atingerile fizice plăcute sunt absolut necesare atât pentru propria noastră stare de sănătate, cât şi pentru îmbogăţirea relaţiilor cu persoanele care ne înconjoară, căci ele îndepărtează stresul şi ne fac mai sănătoşi şi mai fericiţi. Un copil mic trăieşte iubirea mamei sale sub forma îmbrăţişărilor pline de dragoste.

Unele persoane, mai ales bărbaţii, neagă faptul că ar avea nevoie de apropiere fizică, de tandreţe, considerând că în afara unei relaţii de iubire, manifestarea fizică a afecţiunii este un semn de slăbiciune. Este important să se recunoască faptul că avem nevoie de mângâiere, de îmbrăţişări pentru a ne arăta iubirea faţă de prieteni şi familie.
Acordând atingerii şi mângâierilor importanţa cuvenită, ne deschidem sufletul către cei care ne înconjoară şi aprofundăm relaţiile de iubire cu cei dragi.
Într-o relaţie de cuplu, sunt importante atât atingerile de natură sexuală, cât şi cele de natură non-sexuală. În efervescenţa începutului, predomină atingerile sexuale, dar pe măsură ce relaţia se maturizează, atingerile non-sexuale dobândesc şi ele o mai mare importanţă; ele transmit iubirea, atenţia, respectul, grija şi afecţiunea pentru fiinţa iubită.

Din păcate, mângâierile devin în general mai rare cu trecerea timpului, şi apare un fel de "lene" în a atinge şi în a cunoaşte astfel mai mult persoana iubită. Un semn clar că o relaţie de cuplu trece printr-un moment dificil este acela că atingerile şi mângâierile dintre cei doi dispar, acest semn fiind însoţit deseori şi de o acută lipsă de comunicare.

Chiar şi o persoană care nu se află într-o relaţie de cuplu îşi poate manifesta zilnic afecţiunea, bunătatea, compasiunea faţă de cineva drag prin atingere: îi poate îmbrăţişa pe ceilalţi membri ai familiei, se poate juca împreună cu copilul prietenei sau cu propriul nepoţel (copiilor le place să fie ridicaţi în braţe şi să fie îmbrăţişaţi). Asemenea atingeri pot face adevărate minuni! Un masaj, o şedinţă de cosmetică, pot aduce mângâierea de care are nevoie pielea noastră. Chiar şi un animal de companie (o pisică, un câine) ne pot aduce în viaţă plăcerea atingerii.Si toate acestea pornesc din...IUBIRE.

Cuvantul iubire,cel mai important in orice limba, - totodata si cel mai derutant, da nastere la acea stare de "indragostire" - cand tot ce ne inconjoara este minunat, plin de farmec, "ROZ",iar prezenta persoanei care ne-a indus aceasta stare este dorita in permanenta langa noi. Este cea mai frumoasa perioada, cand nimic nu ne-ar putea desprinde din mirajul dragostei. Din pacate, s-a demonstrat ca starea de "indragostire" dureaza cel mult doi-trei ani, la nivelul maxim atins, dupa care ne revenim din valtoarea sentimentelor si incepem sa ne privim partenerul cu alti ochi ca pana acum, sa ii vedem adevaratul chip, in mod realist, cu defecte si calitati.
Daca vom fi atenti, vom constata faptul ca de fiecare data cand iubim o alta fiinta, noi de fapt avem ceva de invatat, de asimilat de la acea fiinta. 

Daca iubim un om inteligent, inseamna ca este necesar ca noi sa asimilam inteligenta. Daca iubim o persoana sensibila si afectuoasa, inseamna ca este necesar sa invatam acea sensibilitate si afectiune. Intotdeauna iubirea aduce ceva nou, minunat si necesar in fiinta noastra.

Exista o mare varietate de calitati umane si ar trebui sa fim extrem de orgoliosi sa credem ca nu mai avem nici o calitate de asimilat de la cei din jur. In legatura cu aceasta asimilare, iubirea mai face posibil un alt miracol: chiar daca o alta fiinta umana este imperfecta, avand si ea defectele sale, in momentul in care iubim cu adevarat, vom intra in mod natural in rezonanta doar cu aspectele sale benefice si le vom prelua doar pe acestea in structura noastra. De exemplu, daca doua persoane se casatoresc din interes, fara sa se iubeasca,fara sa simta nimic una fata de cealalta, iar una dintre aceste fiinte este foarte lacoma si zgarcita, dupa un anumit timp si cealalta fiinta va avea tendinta sa devina la fel. Daca in schimb iubim cu adevarat , atunci nu vom mai fi in pericol sa asimilam "calitatile" negative de la aceasta, ci prin raportarea a tot ceea ce este mai frumos in ea, vom primi de la acea persoana doar aspecte ce tin de natura ei spirituala, afectiva,divina... care se afla dincolo de defectele ei de suprafata.Lipsa de iubire duce la separarea noastra de orice alt aspect. Cu cat avem mai putina iubire, cu atat ne vom simti mai singuri, fara prieteni adevarati, fara cineva cu care sa ne impartasim cele mai profunde ganduri, sentimente si aspiratii si practic fara un ideal sau o directie in viata. O activitate practicata fara iubire este o munca facuta doar din interes si care nu ne aduce satisfactii sau impliniri profunde.
"Dragostea adevărată caută să întâmpine nevoia de mângâiere, sprijin şi încurajare"
Nevoia de a fi iubit de catre partener sta si la baza dorintei de a ne casatori. Bunurile materiale,pozitia sociala nu pot inlocui dorinta de a fi iubit, iubirea nu este la fel daca nu e incarcata de afectiune si de gesturi tandre intre parteneri, de cuvinte blande si frumoase, afectuoase pe care ar trebui sa ni le adresam reciproc, insa pe o baza reala, sa fie cuvinte sincere, din suflet.
Fara iubire nu ne-am simti "completi", cea mai mare pedeapsa pentru sufletul omului ar fi izolarea, neputinta de comunicare cu cei asemeni noua.Casatoria ar trebui sa implineasca aceasta nevoie de iubire,ca cei doi parteneri sa fie "un singur trup",o singura fiinta, aceasta neimplicand pierderea identitatii fiecaruia, ci o implinire care ofera satisfactii "impreuna", bazate pe aptitudinile fiecaruia de a darui si de a primi afectiune.

Suntem cu totii diferiti in ceea ce priveste nevoiele afective, insa in general exista cinci moduri primordiale de a lua legatura cu "sufletul afectiv" al persoanei iubite:
- cuvintele frumoase, blande, pline de incurajari;
- micile servicii pe care i le putem face partenerului,
- darurile care pot arata celui drag cat de mult inseamna pentru noi -
- imbratisarile,mangaierile....sau simpla atingerea a mainilor poate avea un efect incredibil de benefic ;
- timpul acordat celui de langa noi, acel "quality time" petrecut impreuna, in care sa ne concentram strict pe partener, pe discutiile purtate cu acesta, si sa invatam sa-l ascultam ...activ!

Sa incercam sa interactionam cu partenerul, sa invatam ceea ce il face sa se simta iubit, sa ii oferim certitudinea ca este "acel cineva" din fiecare zi a vietii noastre care ne umple de fericire si de bucurie fiecare moment trait alaturi de el.
Nu trebuie sa uitam niciodata ca meritam tot ce este mai frumos pe lume, nu trebuie niciodata sa ne multumim cu mai putin decat avem nevoie, nu trebuie sa uitam ca meritam sa fim protejate, iubite, respectate.